Vrei să fii milionar? este un concurs televizat de cultură generală din România care oferă premii mari în bani în schimbul unor răspunsuri corecte la o serie de întrebări cu alegere multiplă și dificultate crescândă. Formatul aparține filialei 2waytraffic a Sony Pictures Television Intenational, dar este de origine britanică, fiind creat de compania Celador. Producătorul emisiunii în România este Zucchero Media. Premiul maxim este de un milion de lei.
Emisiunea a fost difuzată pentru prima oară în perioada 2000-2003 la Prima TV, sub numele Vrei să fii miliardar?, diferența față de versiunea actuală constând în faptul că premiul cel mare era de un miliard de lei vechi. Programul a revenit în 2011 la Kanal D. Ambele versiuni sunt prezentate de Virgil Ianțu.
Primul sezon al emisiunii Vrei să fii milionar? a debutat pe 24 august 2011 și a luat sfârșit pe 23 decembrie 2011. Cel de-al doilea sezon a început pe 1 februarie 2012 si s-a încheiat pe 30 mai 2012.
Varianta din Republica Moldova a emisiunii, difuzată la Prime TV, are același titlu și îl are ca prezentator pe Dan Negru. Primul ei sezon a debutat pe 4 decembrie 2011.
Desfășurare
Programul se bazează pe o preselecție complexă a concurenților, în fiecare ediție calificându-se 10 concurenți. Aceștia trebuie să treacă printr-o altă rundă preliminară, numită „Întrebarea-Fulger” sau „Răspunsul-Fulger”, în care li se oferă tuturor aceeași întrebare și aceleași patru răspunsuri, pe care trebuie să le aranjeze în ordinea corectă. Concurentul care le ordonează corect și în cel mai scurt timp se așază pe unul din cele două scaune din mijlocul platoului, cunoscut sub numele de „scaunul fierbinte”, unde se află o masă cu două monitoare: unul pentru concurent, iar celălalt pentru prezentator. Dacă niciunul dintre cei 10 concurenți nu reușește să ordoneze corect cele 4 răspunsuri, runda este repetată cu o altă întrebare.
Odată ajuns pe scaun, concurentul trebuie să răspundă la întrebări din ce în ce mai dificile, citite de prezentator. Întrebările sunt cu alegere multiplă: cele 4 răspunsuri posibile sunt marcate cu literele A, B, C și D. Concurentul trebuie să îl aleagă pe cel corect. Nu există o limită de timp; concurentul poate pondera răspunsurile cât crede de cuviință. Prezentatorul îl întreabă de fiecare dată dacă răspunsul pe care îl dă este cel final. Odată ce un răspuns este marcat ca final, nu mai poate fi schimbat. La primele 5 întrebări, această regulă nu se aplică decât dacă se încearcă un răspuns final greșit, fiindcă aceste întrebări sunt, în general, foarte ușoare.
Răspunsurile corecte oferă sume din ce în ce mai mari. Lista completă de premii din varianta curentă (2011) este următoarea:
100 lei
200 lei
300 lei
500 lei
1 000 lei
1 500 lei
3 000 lei
5 000 lei
7 500 lei
15 000 lei
25 000 lei
50 000 lei
100 000 lei
250 000 lei
1 000 000 lei
După citirea unei întrebări, concurentul poate alege să se retragă cu banii deja câștigați și să nu ofere un răspuns. Dacă răspunde greșit la o întrebare, acesta pierde toți banii câștigați, cu excepția cazurilor în care concurentul a ajuns deja la unul din cele două praguri (de 1 000 și 15 000 lei, sume sub care nu se mai poate ajunge în final). Sumele nu sunt cumulative; un răspuns corect la întrebarea a doua oferă 200 de lei, care nu se adaugă sumei anterioare de 100 de lei.
Jocul se termină atunci când concurentul răspunde greșit la o întrebare, decide să se retragă sau răspunde corect la toate cele 15 întrebări, câștigând premiul cel mare de 1 000 000 de lei.
Sursa:Wikipedia